marți, 27 ianuarie 2009

Ani de liceu.

Astăzi în timpul emisiunii am început să depăn amintiri nebune cu Ionuț. Așa că m-am gândit să facem o emisiune (sau mai multe) în care să povestim și să râdem de amintirile tuturor. Sau să râdem cu ei. Scrie aici ce îți mai amintești din liceu și ne auzim mâine dimineață.

duminică, 25 ianuarie 2009

Retrospectiva de uichend!

Uichendul a început prost. Dinu Maxer a apărut a enjpea oară la TV cu soția lui. Nu a mai văzut România nuntă până să aibe ei. Și 5 minute dintr-un program, cică serios, de știri am văzut ce știu deja de 2 luni.

Altă știre proastă e că Ildiko (așa se scrie?) e măritată. Tufele alea care nu știu să dea cu mătura se omoară de luni de zile să se mărite și uite că norocul a prins la altcineva. Nașpa...

O persoană a spus că Andreea Mantea e femeia perfectă. Haideți să facem un sondaj să vedem câte mii de picolițe sunt la fel de sexy balamuc ca ea? Pariez că în 5 zile găsesc mii de alte picolițe si casierițe frumoase dar fără norocul Andreei.

Ohoooo sunt multe de vorbit. Am zis că o să țin pasul blogului cu emisiunea dar e greu. Oricum, ne auzim și vorbim în timpul emisiunii. De luni până vineri de la 7 la 10. Eu dau trezirea!

Vă salut și numa` de bine!

duminică, 18 ianuarie 2009

Retrospectiva de uichend!

A mai trecut o săptămână de românism pur. Am fost, sincer, scandalizat de noua și totuși anuala vânătoare de la Balc. Din mai multe motive:

- nu aduce nici un beneficiu real

- nu este un obicei nobil decât dacă este înfăptuit de nobili, și nu am văzut un singur om acolo care să dețină blazon

- este o palmă plină de bani peste botul ecologiștilor

Să nu mi se spună ca ”a fost donată carnea”. Oricum nu aveau ce să facă cu tone de mistreți. În anii trecuți au păstrat-o până a făcut muște.

Au fost omorâți, sportiv, 208 mistreți. Și a fost distrusă cultura unui bătrânel, vinovat că nu și-a permis bodyguarzi.

.................................................................................................................................

Zilnic am auzit de pârtia din parcul Tineretului. Nu am apucat să merg dar imaginile sunt mai mult decât elocvente. Nu este o pârtie, ci un bulevard pe care se plimbă toată lumea. Nici nu poți să împingi sania că ai și lovit 3928398 de oameni.

...............................................................................................................................

Mai multe discutăm dimineața. Un matinal cu atitudine pe 103,4!

marți, 13 ianuarie 2009

Ce mai fu` pe 13 ianuarie:

În 1602 este publicată piesa de teatru "Neveste vesele din Windsor" de Wiliam Shakespeare. În zilele noastre, piesa a fost schimbată şi redenumită "Soacrele diperate de la televizor".

Anul 1776 este cunoscut ca anul Războiului de Independenţă al Statelor Unite. Pe 13 ianuarie, George Washington intră triumfal în New York. Este surprins de aglomeraţia din oraş şi de faptul că toată lumea era la şomping. Ca să viziteze oraşul dă o tură cu un taxiu condus de un pakistanez.

1926 este anul în care România aderă la regimul internaţional al căilor ferate. De atunci am rămas cu o infrastrucutră asemănătoare. Naţie de conservatori.

13 ianuarie era zi de sărbătoare în 1969 deoarece Beatles lansa albumul "Yellow submarin". Din păcate în acel an avea să se însoare Lennon cu Yoko...

În 1886, pe 13 ianuarie se naşte Nae Leonard, supranumit "prinţul operei româneşti". A decedat în 1928, cu mult înainte să îi cunoască pe "prinţul manelelor", "regina r&b" şi "împăratul nunţilor".

..........................................................................................................................................................................

Audiţie plăcută:

duminică, 11 ianuarie 2009

Retrospectivă de uichend.

Am avut un început de săptămână energic, cu o domnişoară care turba la TV de furie că nu o sună lumea să îi câştige banii. Era atât de nervoasă ca arunca cu telefonul prin ograda televiziunii. Şocantele şcene aici!

Postul Naţional TV a fost sancţionat de CNA din cauza unei prezentatoare isterice.

Apoi, supărată de imaginea creată, don`şoară trimite o scrisoare la o televiziune unde îşi justifică purtarea prin faptul că are o facultate de jurnalism terminată (a terminat-o şi pe asta) şi 4 (PATRU!) ani de televiziune. Să spunem bogdaproste... Se putea şi mai rău.

..............................................................................................................................................................................

O reporteriţă spunea cu patos şi părere de rău că: "Sunt -10 grade la munte, dar în ciuda vremii, turiştii se dau pe pârtie cu ski-urile, snowboard-urile". Conform legilor fizicii, vremea e numai bună pentru sporturile de iarnă. Skiatul la +20 de grade e practicat pe apă.

..........................................................................................................................................................................

Din cauza nivelului ridicat al poluării, în Budapesta (Ungaria), se va circula în felul următor: maşinile cu numere impare în zilele impare, şi autoturismele cu numere pare în zilele pare. O măsură excelentă, numai bună de aplicat şi în Bucureşti. De ce nu va fi aplicată? Pentru că mulţi nu vor renunţa la tancurile lor ca să meargă ca muritorii de rând cu RATB şi vor urla comozii patriei: "ce-s cu comunismele astea bă frate?".

..........................................................................................................................................................................

Mai multe discutăm împreună mâine dimineaţă de la 7 la 10. Pe 103,4 sau pe net.
Audiţie plăcută, Danzig - Mother:

joi, 8 ianuarie 2009

Schizofrenie provoacă vedetism.

În România e clar că nu ai nevoie de mari calităţi pentru a ajunge vedetă, dar o societate care promovează defectele nu se mai află într-un registru normal. Exemplul de astăzi este fosta domnişoară Nikita, actuală borţoasă.

Suntem toţi de acord că nu are calităţi, da? În cariera sportivă (box) nu a adus decât zâmbetul pe buzele spectatorilor şi medalia pe gâtul tinerei Savarina. În cariera muzicală a fost şi mai şi: a provocat războiul din Iraq, criza financiară, topirea gheţarilor şi sinucideri în masă printre guşteri. Vedetă nu e. E semi...De ce? Pentru că aşa scrie la manual (DEX). Citez:

VEDÉTĂ, vedete, s.f - 1. Actor sau actriţă care deţine un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (şi se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent şi popularitate; aşa ceva nu este şi nu va ajunge NICI MĂCAR în filmele lui Sergiu Nicolaescu pe post de Tommy Gun.

- 2.
persoană care vrea să iasă în evidenţă, să epateze; categoric da, dar nu este o calitate.

- 3.
Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acţiune; mică nu e, dar vâsleşte între emisiuni şi pe unde ajunge toarnă de o ceartă.

Refuz să mă mai întreb de ce e invitată. Refuz să cred că românii o vor. Am demnitate. Şi cine o vrea să se spele pe cap cu ea.

Următorul clip este ultima ei ispravă:

Naomi măcar are voce, dar Nikita nu are nimic.

P.S. - de ce titlul? Deoarece conform ziarului Atac, Nikita are acte în regulă că e suferindă de "schizofrenie paranoică acută".

Ce mai fu` pe 8 ianuarie:

În 1297, Francesco Grimaldi înfiinţează principatul independent Monaco. Deoarece Pipera era o zonă mult prea scumpă şi "selectă", vedetele internaţionale aleg să se mute la Monaco.

Prima menţiune documentară a funcţiei "paharnic" şi "stolnic" apare în 1392. Mai târziu, cei care au avut astfel de "job"-uri ajung patroni ale unor echipe de fotbal din Liga I.

Partidul Naţional Român trimite o serie de revendicări şi cerinţe (1892) Împăratului Franz Joseph I al Austriei. Printre cerinţe, românii au cerut ca austriecii să joace puţin la mişto în partida de fotbal cu România din 1 aprilie 2009.

Pe 8 ianuarie 1935 se naşte Elvis Presley, supranumit "regele rock n` roll-ului". În prezent se pare că acesta petrece pe o insulă pustie cu Ceauşescu, Jimmy Hoffa şi Marilyn Monroe.

..........................................................................................................................................................................

Tot am vorbit de Elvis, audiţie plăcută!

miercuri, 7 ianuarie 2009

Am intrat în rândul lumii!

Ca să fie şi anul acesta în rând cu societatea modernă, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa i-au promis tânărului RRM Student Fm că îi fac blog. Şi se făcu!

Scrisoarea a 6-a
RRM Student FM

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de blog
Un radio atât de tare la studenţii din popor.
- Ce vreţi voi ascultatori?
- Noi, vrem doar muzică bună, vorbe pline de umor.
- Noi zilnic suntem pe unde şi cu drag vă salutăm,
Că aşa ne zice nouă, RRM Student FM!

..........................................................................................................................................................................

Sunt George Bonea şi ne auzim cu bine zilnic, de la 7 la 10, pe 103,4 FM sau pe internet!